În cursul lunii august 2019 inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Dâmbovița au desfășurat acțiuni de control prin care s-a urmărit verificarea respectării legislației muncii în domeniile relațiilor de muncă, respectiv securității şi sănătății în muncă.

În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 85 controale în urma cărora 8 angajatori au fost sancționați cu avertismente și amenzi contravenționale în valoare de 155.000 lei pentru următoarele neconformități: munca nedeclarată, lipsa evidenței orelor prestate de salariați, nerespectarea termenelor de transmitere a Registrului de evidență a salariaților (Revisal) la inspectoratul teritorial de muncă.

În ceea ce privește munca nedeclarată, au fost identificate 7 persoane prestând activitate fără documente legale de angajare în activități de: construcții, comerț, transporturi rutiere.

Activitatea privind securitatea şi sănătatea în muncă a avut ca rezultate: 50 controale efectuate, 81 neconformități constatate pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate, 46 angajatori sancționați, 81 sancțiuni contravenționale aplicate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedent90 de polițiști, jandarmi, pompieri și 2 studente de la Academia de Poliție s-au duelat la Campionatul MAI la tenis
Articolul următorCe locuri de muncă sunt disponibile în Europa, prin intermediul reţelei EURES România