Numărul asistaților sociali se află într-o continuă scădere în municipiul Târgoviște!

În luna martie a acestui an, orașul reședință al județului Dâmbovița a înregistrat cel mai mic număr de asistați sociali de la intrarea în vigoare a Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, din ultimii 21 de ani.

Numărul dosarelor a scăzut la un minim istoric, ajungând la 209, în condițiile în care, în anul 2015, numărul acestora depășea 500, iar anii anteriori oscila între 800 și 1000 de dosare.

“S-a mai demolat un mit!  Numărul asistaților sociali din Târgoviște la un minim istoric! În luna martie, municipiul Târgoviște a înregistrat cel mai mic număr de asistați sociali de la intrarea în vigoare a Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, deci din ultimii peste 20 de ani.

Astfel, numărul dosarelor a scăzut la 209, în condițiile în care, spre exemplu, la nivelul anului 2015, numărul acestora depășea 500, iar anii anteriori oscila intre 800 si 1000 de dosare.

În egală măsură, ne asigurăm ca sunt realizate orele de muncă obligatorii, sub sancțiunea pierderii, de către cei care se sustrag de la îndeplinirea obligațiilor legale, a dreptului de a beneficia de ajutor social”, a  transmis primarul Cristian Stan, primarul orașului Târgoviște.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentUCRAINA: Părinții scriu cu pixul, pe pielea copiilor, data nașterii și numerele rudelor, pentru cazul în care vor fi uciși
Articolul următorPeste 200 de percheziţii ale Poliţiei Române în mai multe dosare penale