Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), alături de cea a Filialei Dâmbovița de Cruce Roșie au primit, vineri, vizita unei delegații a Crucii Roșii Kiev, condusă de președintele organizației, Tatiana Goienko.
”Sunt la curent cu bunele relații de cooperare pe care le aveți cu Filiala Dâmbovița de Cruce Roșie și vă mulțumesc pentru colaborarea dumneavoastră. Consiliul Județean Dâmbovița finanțează organizația județeană de Cruce Roșie și facem eforturi pentru ca activitățile sale să se desfășoare în bune condiții. Am încredere că această întâlnire este un nou pas în strângerea legăturilor dintre instituții și vă asigur de tot sprijinul autorităților dâmbovițene în acțiunile dumneavostră viitoare”, a precizat Alexandru Oprea, președintele CJD.
Delegația de la Kiev este prezentă în județul Dâmbovița în intervalul 5-10 august, în baza acordului de parteneriat între filialele Dâmbovița și Kiev, iar în primele zile ale vizitei, cei 6 oaspeți au participat la Tabăra de prim-ajutor și intrevenție în caz de dezastre, care s-a desfășurat în zona Padina – Peștera, urmând ca în timpul rămas să viziteze mai multe instituții și obiective turistice dâmbovițene.
”Ne-a impresionat județul dumneavostră, atât prin oamenii pe care i-am întâlnit, dar și prin natura impresionantă, pe care am văzut-o în zona montană. Noi avem o colaborare foarte bună cu Crucea Roșie Dâmbovița, activități asemănătoare și obiective comune. Suntem plăcut impresionați de implicarea autorităților județene în activitățile Crucii Roșii, întrucât împreună este mult mai ușor ca oamenii să facă lucruri frumoase și utile celorlalți, iar la întoarcerea în țară ne vom adresa și noi autorităților, încercând să vă urmăm modelul”, a spus Tatiana Goienko.
În cadrul întâlnirilor avute, s-a discutat și despre posibilitatea ca județul Dâmbovița să trimită un transport de ajutoare, constând în alimente de bază, către zonele afectate de conflictele din Ucraina.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK 
Articolul precedentAccident pe Dn 1A. Două persoane au fost rănite
Articolul următorO nouă campanie de informare, prin SPV, referitoare la utilizarea caselor de marcat electronice