Comisia de mobilitate organizată la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița organizează, în conformitate cu art. 105 din Metodologia – cadru, aprobată prin OMEC 5259/2019, cu modificările și completările ulterioare, ședință de repartizare în afara perioadei prevăzute în calendarul de mobilitate, pentru candidații rămași nerepartizați sau cu norma incompletă, pe posturi / catedre vacantate pe parcursul anului școlar.

Repartizarea se va realiza în conformitate cu prevederile Metodologiei – cadru.

Ședința de repartizare va avea loc vineri, 13.11.2020, începând cu ora 10:00, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. Candidații vor avea asupra lor documentul de identitate sau procura notarială și documentul de identitate, pentru persoanele care îi reprezintă pe aceștia.

Având în vedere pensionările pe parcursul anului școlar, IȘJ Dâmbovița va organiza și în perioada următoare ședințe de repartizare pe posturi la datele la care cadrele didactice vor intra în drepturile de pensie.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 108. Topul scuzelor inventate pentru a ieși din casă
Articolul următorIohannis, noi decizii la Cotroceni. Măsuri pentru populație: Vă cer să le respectați!