O șoferiță de 37 de ani a ajuns de urgență la spital, după ce izbit violent de un copac. Totul s-a întâmplat după ce femeia a pierdut controlul volanului.

În mașină, cu aceasta se mai aflau alte două persoane, de 18 și 32 de ani, care erau pasageri. La fel ca și șoferița, cele două persoane pasagere au fost rănite în urma impactului.

Accidentul rutier s-a produs pe un drum forestier, din comuna Mănești.
“La data de 16 iulie a.c., politiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragomirești, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au luat cunoștință de faptul că o femeie, în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe un drum forestier, din comuna Mănești, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-ar fi izbit de un copac.

În urma impactului, atât șoferița, cât și ceilalți doi pasageri din autovehicul, în vârstă de 22 de ani, respectiv 18 ani, au fost răniți”, ne-au transmis din cadrul IPJ Dâmbovița.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDe luni, RAR va putea expedia cartea de identitate a vehiculului (CIV) prin curier
Articolul următor Care sunt punctele fixe de recenzare din Dâmbovița