Din nou număr uriaș de decese cauzate de COVID-19 în România!

Grupul de Comunicare Strategică a informat astăzi că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 397 decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, printre care se află și patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 27 de ani.

Din cele 397 de decese raportate azi, 54 sunt din perioade anterioare de referință.

Toți cei patru erau nevaccinaţi anti-COVID, iar GCS a informat că este vorba despre o fată de 20 de ani din judeţul Argeş şi o tânără de 27 de ani din judeţul Mureş, ambele cu comorbidităţi şi nevaccinate.

De asemenea, au murit un tânăr de 24 de ani din judeţul Dâmboviţa şi o tânără de 25 ani din Bihor, nevaccinaţi şi fără comorbidităţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.128 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acest număr fiind în creștere față de zilele anterioare.

A apărut și al doilea județ în scenariul verde, după Suceava și Botoșani având o incidență mai mică de 3 la mia de locuitori.

Dâmbovița a trecut la o rată de incidență sub 5, respectiv 4,55 și 105 cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedent23 de paturi libere la nivel național pentru bolnavii de COVID-19
Articolul următorCNSU achiziționează dispozitive speciale pentru prevenirea șocului anafilactic în cazul vaccinării copiilor