Polițiștii dâmbovițeni au organizat o razie de amploare pe teritoriul de competență, în data de 28 martie, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. Au fost aplicate mai mult de 1000 de sancțiuni, iar 791 de șoferi au fost sancționați.

La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o razie pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

În cadrul celor 48 de filtre instituite, polițiștii au verificat 1.245 de autovehicule, au legitimat 1.416 persoane și au controlat 75 de societăți comerciale.

De asemenea, au aplicat 1.002 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 136.103 de lei și au confiscat bunuri în cuantum de 5.877 de lei.

Din totalul amenzilor, 103 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 50 pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 2 pentru încălcarea Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Totodată, 791 de conducători auto au fost sancționați pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002, fiind reținute 10 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.

Articolul precedentUrmărit internațional, un bărbat din Tărtășești a fost reținut de polițiștii dâmbovițeni
Articolul următorTransporta cu totul altceva decât scria în acte. Lemn confiscat și amendă pentru un șofer dâmbovițean