„Sângele voinicului” sau „nigritella miniata”, așa este denumită științific această plantă declarată monument al naturii, a fost găsită în Munții Bucegi, de către rangerii Parcului Natural.

Floarea extrem de rară se află pe lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, organizație fondată în octombrie 1948 și dedicată conservării resurselor naturale.

„Sângele voinicului” a fost surprins în imagini de rangerul APNB, Bălan Valentin.

Sângele voinicului (Nigritella rubra) este o plantă din familia Orchidaceae. Are tulpina dreaptă, înaltă de 8–14 cm. Florile au culoarea roșie-purpurie întunecată, cu miros plăcut de vanilie. Înflorește în luna iunie și august.

În România se găsește foarte rar, în munții Carpați în nord-est și la sud.

Există și o legendă printre munțomani, conform căreia, un voinic ce se lupta cu balaurul cu şapte capete a fost rǎnit, iar o picǎturǎ din sângele lui a cǎzut pe o floare care nu avea culoare. Din acel moment floarea a cǎpǎtat o culoare purpurie, iar oamenii i-au dat numele de „sângele voinicului”.

Potrivit Parcului Nutural Bucegi, această plantă crește spontan pe pajiștile alpine preponderent calcaroase ale Munților Bucegi, însă întâlnirea cu ea este tot mai rară.

„Când pe munte întâlniți flori, fie că sunt orhidee sălbatice sau alte plante, fie că sunt rare și ocrotite sau nu, bucurați-va de ele doar admirandu-le și fotografiindu-le! Nu le rupeți și nu le luați de pe munte, lăsăți-le sa fie admirate și de alții în habitatul lor natural. Biodiversitatea este importantă, iar orhideele sunt unul dintre semnele unor habitate naturale sălbatice, neperturbate de om. Iubiți Bucegii și florile lor minunate”, precizează PNB, pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentAngajat de la o societate de colectare a gunoiului, atacat cu furca. Agresorul s-a ales cu dosar penal
Articolul următorMilioane de euro pentru asistenții maternali.Este vorba de un proiect finanțat din fonduri europene