Proiectul de reabilitare a centurii ocolitoare a Municipiului Târgoviște, 13,8 km, a ajuns în faza plângerilor penale. Cum proiectul nu a fost finalizat, atât constructorii cât și beneficiarul, Primăria Târgoviște, anunță că au formulat sau formulează plângeri penale, împotriva celeilalte părți implicate în proiect.

Proiectul centurii ocolitoare a Municipiului Târgoviște, demarat în 2009, cu fonduri europene, nu va finalizat până la finalul anului 2018. Acesta este termenul maxim până la care proiectul putea fi finalizat fără ca beneficiarul, Primăria Târgoviște, să nu fie obligat să returneze fondurile deja cheltuite, din banii europeni (n.r. milioane de euro). Proiectul beneficiază de o finanțare de aproximativ 20 de milioane de euro.

Cum actualii constructori,asocierea S.C. TELOR INVEST S.R.L. / RICCIARDELLO COSTRUZIONI S.R.L. / S.C. PETROCONSTRUCT GROUP S.R.L. / S.C.LEODRUMIT CONSTRUCT S.R.L, au cerut rezilierea contractului (în noiembrie 2018), motivând nerespectarea obligațiilor financiare, iar Primăria Târgoviște a cerut, la rândul său, rezilierea contractului (decembrie 2018), pe motiv de nerespectare a graficului de lucrări, de către constructori, s-a ajuns la faza plângerilor penale.

Unul dintre constructori a anunțat,conform  gazetadambovitei.ro, ca „a formulat o plângere penală, în care acuză  echipa managerială de costituirea unui grup infracțional.(…)  Conform unor informații, sesizarea ar fi ajuns și la DNA. „

Astăzi, 12.12.2018, edilul șef al Târgoviștei, Cristian Stan (foto) a anunțat că Primăria Târgoviște va face, la rândul său, plângere penală:

„Este o infracțiune de șantaj.” (n.r. gestul constructorilor de a anunța depunerea unei plângeri penale)”(…) „Este un soi de amenințare de gulere albe”(…) „Nu vom încheia nimic până când nu veți plăti toate prejudiciile, pe care le-ați produs târgoviștenilor (n.r. prin nefinalizarea la termen a lucrărilor)(…) „Vom face plângere penală și noi. Chiar credeți că s-a întâlnit hoțul cu prostul?”

A spus Cristian Stan.

De patru ori, cu tot atâtea asocieri diferite, din 2010 până în 2018, s-a încercat realizarea proiectului. Nicio încercare nu a fost reușită. De fiecare dată administrația locală târgovișteană a declarat că vinovați sunt constructorii, pentru nerespectarea graficului de lucrări.

Articolul precedentUn nou eveniment rutier la Brătești. Un TIR s-a ciocnit cu trei mașini
Articolul următorDouă din cele trei drumuri naționale, din Dâmbovița, au fost blocate pentru scurt timp