Poliţia de Frontieră a anunţat că 9.429 de cetăţeni ucraineni au intrat în România marţi, fiind înregistrată o creştere cu 12,9% faţă de ziua precedentă.

„În data de 12.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 65.276 de persoane, dintre care 9.429 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 12,9 % faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.721 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 16%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.787 cetăţeni ucraineni (creştere cu 18,7%)”, a transmis, miercuri, Poliţia de Frontieră.

De la declanşarea acestei crize, până în 12 aprilie, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 694.783 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit sursei citate, în continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare. Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră,  fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentANPC a controlat modul în care se comercializează ouăle în România. În câteva ore, amenzi de 380.000 lei
Articolul următorJudețele cu cele mai mari și cu cele mai mici pensii din România. În ce judeţ din vestul ţării pensia medie a trecut de 400 de euro