Garda de intervenție Răcări a ISU Dâmbovița a fost solicitată la o intervenție mai puțin obișnuită. Un cal a căzut într-un canal de irigație și nu a mai putut să iasă singur, din cauza configurației canalului de irigații. Chiar dacă apa din canal, ce nu depășea 0,5 metri adâncime, nu punea în pericol viața animalului a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru extragerea acestuia. Animalul a fost extras fără să fi suferit leziuni grave, din canalul de irigații (sursa foto- ISU Dâmbovița).

De remarcat este și faptul că în zona Răcari, satul Ghimpați, unde a avut loc și această intervenție, există foarte multe cabaline ce sunt lăsate să pască libere de către proprietari, cel mai adesea caii fiind nesupravegheați, fapt ce a generat de-a lungul timpului numeroase incidente. În urmă cu aproximativ două luni un cal fiind accidentat mortal, chiar pe podul situat la intrarea în localitatea Răcari, pe DN 71.

Articolul precedentUrmărit internațional pentru tentativă de omor, prins în Târgoviște
Articolul următorIntrare gratuită în 14 muzee, pentru elevi. Oferta este limitată doar la o singură zi