Primarul Târgoviștei, Cristian Stan, ar prefera să cunoască ce bani va primi prin legea bugetului, astfel încât să poată să construiescă bugetul propriu în funcţie de aceste venituri. Anul trecut, Primăria Târgoviște a pierdut 14 milioane de lei din cotele aferente impozitului. Chiar dacă a primit ceva bani pe final de an, el a fost nevoit să își construiacă bugetul pe cifrele pe care le avea la dispoziție.

Mai mulți primari din țară, printre cei din București, Arad și Cluj, şi-au arătat nemulţumirea vizavi de cotele care urmează să revină autorităţilor locale în bugetul de stat pe 2019 şi solicită alocarea unei treimi din bugetul naţional către autorităţile locale.

„Sper să se modifice propunerea actuală, iar municipiile să primească mai mult. Trebuie să vedem bugetul pentru a discuta concret. Deşi spre sfârşitul anului trecut s-au făcut nişte rectificări bugetare, efectul acestora este unul destul de scăzut în contextul în care bugetul era alcătuit până la momentul respectiv, în contextul în care se făcuseră deja cheltuieli şi erai nevoit să-şi găseşti alte surse de finanţare, eventual rambursabile (împrumuturi etc.) pentru a finanţa anumite cheltuieli, pentru că în situaţia în care nu vine rectificarea în decembrie, ce faci? Este mult mai corect, este mult mai bine, pentru administraţiile locale, să cunoşti alocarea financiară, prin legea bugetului, astfel încât să poţi să-ţi construie şti bugetul propriu în funcţie de aceste venituri care trebuie să fie certe, care trebuie să fie predictibile şi care trebuie să fie cunoscute”, a precizat Cristian Stan.

Anul trecut, Primăria Târgoviște a pierdut 14 milioane de lei din cotele aferente impozitului.

„Este vorba de o situaţie pe care am traversat-o şi anul trecut, o situaţie care ne creează probleme deosebite cu privire la finanţări în contextul în care anul trecut vorbeam de vreo 14 milioane de lei, bani mai puţini alocaţi din cotele aferente impozitului. Eventualele rectificări, în afara faptului că au caracter aleatoriu, în privinţa lor pot spune că nu există o certitudine nici cu privire la acordare, nici cu privire la cuantum. Da, recunosc, ne-a prins bine rectificarea de la sfârşitul anului 2018, însă preferam să avem banii aceştia de la începutul anului, ca să ştim pe ce ne bazăm, pentru a ne construi un buget echilibrat”, a mai spus Stan.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentAccident ca-n filme pe DN 72. Un stâlp de electricitate a fost retezat de o mașină
Articolul următorCâți pensionari țin în cârcă salariații din Dâmbovița