Aproximativ 8 tone de matale au fost conficate și aproape 1000 de centre de colectare metale din întreaga țară au fost controlate, pe parcursul a două zile, în cadrul acțiunii ,RAIL ACȚION DAY – 24 BLUE”, sub egida RAILPOL. În județul Dâmbovița polițiștii au sancționat două societăți comerciale cu amenzi în cuantum de 14.000 de lei.

Imagine

„În perioada 13 – 14 noiembrie 2019, polițiștii de la transporturi, ordine publică şi rutieră au desfășurat activităţi pentru prevenirea și combaterea furturilor de metale feroase şi neferoase (în special cupru) de la componentele de infrastructură feroviară, din sistemul de transport şi distribuție a energiei electrice şi de gaze naturale, de îmbunătățiri funciare și de la reţelele de telecomunicaţii.

Totodată, s-a urmărit respectarea legalității înființării şi funcţionării societăţilor comerciale colectoare de metale feroase şi neferoase, precum şi transportul pe căile rutiere al unor astfel de materiale.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 947 de centre de colectare metale, ilegalitățile constatate fiind cercetate în 27 de dosare penale. Cu această ocazie, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 6.137 de kg. de metale feroase și 54 de kg. de metale neferoase (cupru).

Au fost efectuate controale în 365 de locaţii cu potenţial criminogen ridicat (componente de la infrastructură critică depozitate şi neasigurate cu pază), precum şi în 281 de staţii şi triaje de cale ferată. Cu ocazia acestor verificări au fost recuperate 1.912 kg. de metale feroase şi neferoase.”

Conform Poliției Române.

În județul Dâmbovița, în cadrul acțiunii:

Imagine

„Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică și cei de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de reprezentanți ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, au acționat pentru prevenirea furturilor de materiale feroase şi neferoase.

Astfel, au fost controlate două societăți comerciale, iar în urma neregulilor descoperite polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în cuantum de 14.000 de lei.”

La acțiunea desfășurată la nivel național au participat, timp de două zile, aproximativ 2500 de polițiști.

Articolul precedentAtenție la…neatenție! Sfaturi utile pentru „Black Friday”
Articolul următorTrei tineri, care foloseau metoda “distragerii atenției”pe autostrăzi, reținuți de polițiștii din Găești