Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice- 1 octombrie, sunt sărbătoriți și cei 57 beneficiari vârstnici cu dizabilități din cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Pucioasa.
„Grupuri de copii de la Școala gimnazială „Grigore Alexandrescu” Bezdead și de la Grădinița cu program prelungit nr. 2 Pucioasa, susțin în data de 1 octombrie 2018, un program de cântece, poezii și dansuri, intitulat „Toamna aurie a vieții”. Tot în această perioadă, în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Pucioasa, sunt organizate mese festive și audiții muzicale”, se arată într-un comunicat al DGASPC Dâmbovița.
Sursa citată precizează că în județul Dâmbovița, conform ultimului Recensământ al populației, trăiesc aproximativ 81.680 persoane cu vârsta mai mare de 65 ani, care au nevoie de afecțiune, de comunicare, de încredere, de acceptare în randul familiei și de sprijin emoțional.
Există însă și situații în care persoanele vârstnice au nevoie de servicii de asistență socială, nevoie care poate fi provenită din lipsa resurselor economice, lipsa locuinței, lipsa de acces la serviciile de asistență medicală, sau din limitarea severă a capacităților personale de a duce o viață normală, probleme de sănătate, probleme de integrare în viața de familie sau în comunitate.
„De la începutul anului 2018, Centrul de informare și consiliere pentru persoane adulte în dificultate, din subordinea Direcție Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, a înregistrat și evaluat un număr de 64 solicitări de la persoane de peste 65 ani, sau familiile acestora. Vârstnicii au fost consiliați și sprijiniți în vederea admiterii în centre rezidențiale publice și private, sau pentru accesarea serviciilor oferite de către autoritățile publice locale, în vederea depășirii situației de dificultate cu care aceste persoane se confruntă. Vulnerabilitatea datorată vârstei înaintate necesită acordarea unei atenții sporite nevoilor speciale și problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă, în special în privința riscului sărăciei și excluziunii sociale”, se mai arată în document.