Consilierii locali târgovișteni au votat reînceperea lucrărilor la Centura Târgoviștei. Contractul de execuție a proiectului, realizat cu fonduri europene, a fost reziliat în ianuarie 2019, iar acum proiectul de reabilitare se reia, însă cu fonduri asigurate de la bugetul local.

Într-o ședință de Consiliu Local la Târgoviște a fost votat „Contractul cadru de asociere pentru realizarea obiectivului Modernizarea și reabulitarea drumului de centură a Municipiului Târgoviște-lotul I”.

Foto– Lucrări Centură Târgoviște („Petru Cercel”, august 2018)

Este vorba de porțiune de drum cuprinsă între străzile „Petru Cercel” și „Laminorului”, km 0+000 (Calea București) și km 5+238 (până la Calea Câmpulung). Întregul traseul al proiectului de reabilitare cuprinde 5 loturi, pe o lungime de aproximativ 13 km.

Foto– Centură Târgoviște (august 2018)

Situație proiect

Momentan este depusă spre aprobare o altă cerere de aprobare pentru finanțare din fonduri europene a investiției (axa  prioritară 6, Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională). Proiectul este depus pentru obținerea finanțării încă din 16.07.2018, dar nu a fost primit un răspuns final, în sensul aprobării finanțării.

Administrația locală târgovișteană, beneficiarul proiectului, speră ca vor fi eliberate și ultimele avize pentru această finanțare, până atunci însă s-a luat decizia realizării acestui prim tronson din fonduri proprii.

Foto– Pod Petru Cercel (Combinat) octombrie 2018 + Panou Proiect Regio centură

Este vorba de aproximativ 34 de milioane de lei.

30,968 milioane de lei Primăria Târgoviște-asociat prim, și 3 milioane de lei CJ Dâmbovița, asociat secund.

Proiectul de reabilitare a Centurii Ocolitoare a Municipiului Târgoviște a demarat în anul 2009, dar contractele de execuție au fost reziliate în mai multe rânduri, ultima dată în ianuarie 2019. Între timp, finanțarea prin fonduri europene a fost pierdută, iar proiectul va fi finalizat, teoretic, din fonduri proprii, de beneficiar. Proiectul depus la finanțare în momentul de față (o nouă finanțare europenă pentru proiect) se speră că va degreva autoritate locală de măcar o parte din povara  financiară a investiției.

Articolul precedentConcurs tematic cu probe de turism montan specializat, în Munţii Bucegi/Leaota
Articolul următorControverse la naționala U21. Nicolae Dică intervine în scandalul Aioani versus Vlad