În perioada 18-20 octombrie 2019, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis”, cu finanţare din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, va susţine activităţile practice ale proiectului „Cupa Floare de Colț – Ediţia a IV-a”,  concurs tematic cu probe de turism montan specializat, în Munţii Bucegi/Leaota – Tabăra Căprioara.
La concurs vor participa 7 echipe de câte patru tineri (2 fete şi 2 băieţi), cu vârsta între 14 şi 20 de ani, din judeţul Dâmboviţa, reprezentând: unităţi de învăţământ sau ONG-uri.
Printre probele de concurs se numără: drumeţie montană, orientare turistică, căţărare la stâncă, coborâre în rapel, activităţi de ecologizare şi probe teoretice specifice.
Proiectul va fi a 90-a etapă a programului Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”, program care a implicat până în prezent, peste 4400 de persoane în cei zece ani de la înfiinţarea asociaţiei.
Articolul precedentApa va fi oprită astăzi, în Cândești, din cauza unei defecțiuni
Articolul următorSe reiau lucrările la Centura Târgoviștei, pe banii primăriei