Trei secții de vot din Dâmbovița sunt cu totul speciale. Asta pentru că Biroul Electoral Județean Dâmbovița a decis ca în aceste secții să fie și un al doilea operator de calculator, pentru a gestiona solicitările pentru urna mobilă, aproximativ 600, venite de la Penitenciarele Mărgineni și Găești.

Imagine

Decizie BEJ nr.16 Dâmbovița

De la Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Mărgineni (comuna I.L. Caragiale) a fost primită o solicitare (în data de 23 noiembrie) pentru urna mobilă, pentru un număr de 405 deținuți. Cum legea prevede ca în cazul în care pentru un penitenciar sunt mai mult de 400 de solicitări pentru urna mobilă, voturile vor fi distribuite pentru mai multe secții de votare, s-au ales două secții unde să fie distribuite voturile. În cazul de față secțiile 270 și 271 din I.L. Caragiale. Cea de-a treia secție de vot cu regim special este secția nr.93 de la Găești, ce va gestiona voturile deținuților de la penitenciarul Găești (tot cu urna mobilă).

Foto– Penitenciar Mărgineni, I.L. Caragiale, județul Dâmbovița

La ora 12.00, 195 de deținuți fuseseră înregistrați că au votat deja (secția nr.270).

Urmează ca și ceilalți deținuți, încă aproximativ 400 (405 din Penitenciarul Mărgineni și 220 de la penitenciarul Găești, ce au făcut solicitări pentru urna mobilă) să voteze în jurul prânzului. La alegerile prezidențiale din turul I nu au fost cereri așa de numeroase, pentru urna mobilă, la cele două penitenciare dâmbovițene.

Articolul precedentPeste 35.000 de dâmbovițeni au votat până la ora 10.00
Articolul următorPost de Administrator la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Moreni, scos la concurs