Inspectoratul General al Poliției Române îi cercetează pe șeful Poliției Târgoviște și pe alți trei polițiști pentru gestionarea defectuoasă a dispozitivului instituit la înmormântarea fetei ucise de un conducător auto din Târgoviște unde oamenii legii au fost bătuți.

Într-un comunicat de presă al Poliției Române se mai arată că oamenii legii au deschis alte două dosare penale pentru ultraj.

Comunicatul integral al Poliției Române:

Având în vedere evenimentul, înregistrat la data de 12 iulie a.c., în Târgoviște, județul Dâmbovița, o echipă mixtă din cadrul I.G.P.R. și I.G.J.R. a evaluat modul de pregătire, organizare și conducere a misiunii.

Din cadrul I.G.P.R., la Târgoviște, s-au deplasat specialiști ai Direcției Control Intern și Direcției de Ordine Publică.

În urma analizei, au fost identificate aspecte privind o gestionare defectuoasă a dispozitiviului instituit, la nivelul Poliției Municipiului Târgoviște.

Având în vedere cele constatate, șeful Poliției Române, chestor principal Benone-Marian MATEI, a dispus declanșarea 

cercetării prealabile, față de șeful Poliției Municipiului Târgoviște, șeful Biroului de Ordine Publică și alți 2 polițiști, cu funcții de execuție.

De asemenea, în cauză a fost dispusă declanșarea unei cercetări administrative, cu referire la posibile pagube materiale cauzate de avarierea unei autospeciale și folosirea armamentului din dotare.

În subsidiar, au fost constituite 2 dosare penale, întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv purtare abuzivă, în care unitatea de parchet competentă desfășoară cercetări.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de I.G.J.R., la I.J.J. Dâmbovița, au fost dispuse măsuri în sarcina comenzii unității, cu privire la respectarea întocmai a fluxului informațional și intensificarea cooperării cu celelalte structuri teritoriale, în scopul cunoașterii în dinamică a situației operative și a anticipării și prevenirii unor astfel de situații, pe viitor.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentSoluții de la Guvern să-i motiveze pe românii din străinătate să revină acasă – Anunțul premierului
Articolul următorAmenzi de apropape 135.000 de lei în sectorul produselor alimentare