Lucrări de reabilitare pe Șoseaua Găești din municipiul Târgoviște!

Acest proiect de reabilitare este realizat cu fonduri din bugetul local și nu are legătură nici cu centura, nici cu proiectul european de modernizare a transportului public (proiect care are și o parte de infrastructură și care vizează reabilitări la pasajul de la Pavcom, strada Gării, Regele Carol, Bulevardul Independenței și Stancu Ion).

Una dintre cele mai degradate artere, un ”coșmar de primăvară”, așa cum a catalogat-o primarul municipiului, Șoseaua Găești face așadar obiectul unui proiect de reabilitare și modernizare totală, în valoare de 9 milioane lei.

Se vor reface și trotuarele și parcările, se va instala canalizație pentru rețelele care până acum erau supraterane

Potrivit primarului Cristian Stan, ”s-au turnat deja două straturi de asfalt pe mai bine de jumătate din cele două benzi ale sensului de intrare în oraș, se lucrează în continuare la  asfaltarea trotuarelor, dar și la canalizația subterană care va prelua actualele rețele de utilități supraterane.

Cel târziu în această toamnă, vom scăpa de problemele de până acum de pe strada respectivă, unde stratul de uzură era atât de degradat, încât necesita mai tot timpul reparații, primăvara în mod deosebit, cu atât mai mult cu cât, pe artera menționată, în zilele lucrătoare, în fiecare dimineață, intră în Târgoviște peste 3000 de autoturisme”, a precizat edilul Târgoviștei.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCorneliu Stefan: PSD construiește când PNL se sădește!
Articolul următorKaufland retrage un leagăn care poate fi periculos pentru copii