Alcoolul n-a fost o problemă pentru ei când s-au urcat la volan

2d8afc6f-ba9c-4f72-896b-5bac21c7bc5e

În cursul nopții de 9 spre 10 februarie, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Târgoviște, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism, pe Aleea Sinaia, din localitate, a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale.Fiind testat cu aparatul etilotest, cel în cauză a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste limita legală de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exctitate a îmbibației alcoolice.„Totodată, un alt bărbat, din județul Argeș, a fost depistat de polițiștii de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Petrești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Șelaru, deși se afla în stare de ebrietate. În urma testării cu apartul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele celor doi, polițiștii au întocmit dosare penale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție legală prin unitățile de parchet competente”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














