Amenzi de sute de mii de lei pentru munca nedeclarată sau lipsa evidenței orelor prestate de salariați

În cursul lunii octombrie 2018 inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Dâmbovița au desfășurat acțiuni de control prin care s-a urmărit verificarea respectării legislației muncii în domeniile relațiilor de muncă, respectiv securității şi sănătății în muncă.„În domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 132 controale în urma cărora 17 angajatori au fost sancționați cu avertismente și amenzi contravenționale în valoare de 442.000 lei pentru următoarele neconformități: munca nedeclarată, negarantarea în plată a salariului minim brut pe țară, lipsa evidenței orelor prestate de salariați, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară, nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal”, a precizat Inspectorul şef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru.În ceea ce privește munca nedeclarată, au fost identificate 28 de persoane muncind pentru 12 angajatori, astfel: 21 persoane fără încheierea contractelor individuale de muncă și 7 persoane ale căror contracte de muncă nu erau transmise în Registrul de evidență a salariaților (Revisal) în termenul legal. În aceste cazuri, angajatorii au fost sancționați cu amenzi contravenționale în valoare de 400.000 de lei. În luna octombrie, munca nedeclarată a fost întâlnită în domeniile: comerț, restaurante, catering, patiserie.„Activitatea privind securitatea şi sănătatea în muncă a avut ca rezultate: 80 controale efectuate, 154 neconformități constatate pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate, 76 angajatori sancționați, 155 sancțiuni contravenționale aplicate (149 avertismente și 6 amenzi contravenţionale totalizând 19.000 de lei)”, a mai spus Lixandru.
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











