Cod galben de vânt în aproape toată țara (14 aprilie). Vreme ca de iarnă (14-15 aprilie), în zona montană din Dâmbovița

Cod galben de vânt în aproape toată țara (14 aprilie). Vreme ca de iarnă (14-15 aprilie), în zona montană din Dâmbovița
Vântul va sufla si cu 100 km/h (15 aprilie) în zona montană. Se vor semnala ninsori
O nouă atenționare de tip cod galben de vânt a fost emisă de meteorologi. Atenționarea intră în vigoare mâine, 14 aprilie (ora 6.00), și vizează aproape toată țara. O a doua atenționare este valabilă doar pentru zona de munte din Muntenia dar și pentru sud-estul țării, în intervalul 14-15 aprilie.
Cele două atenționări de tip cod galben (consecutive) intră în vigoare începând din dimineață zilei de 14 aprilie (ora 6.00). Conform ANM:
Interval de valabilitate: 14 aprilie, ora 06:00 – 14 aprilie, ora 21:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, predominant ninsori la munte
În dimineața zilei de marți (14 aprilie), în Banat și Crișana, apoi treptat și în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei, Oltenia, iar din orele amiezii și în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55...70 km/h
Vântul va avea intensificări și la munte, unde se vor semnala precipitații mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile și rafalele vor depăşi 70...90 km/h, spulberând zăpada. Se va depune strat nou de zăpadă în nordul Carpaților Orientali și, mai ales pe creste, în restul masivelor montane.
Cea de-a doua atenționare:
Interval de valabilitate: 14 aprilie, ora 21:00 – 15 aprilie, ora 06:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
În Dobrogea, sudul Moldovei și în jumătatea estică a Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55...75 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80...100 km/h, spulberând zăpada.
Notă: În regiunile vestice, nordice și centrale se vor înregistra temperaturi minime predominant negative, astfel că pe arii relativ extinse se va semnala brumă și local îngheț la sol.
În judetul Dâmbovița, atentionarea de tip cod galben de vânt este valabilă în intervalul 14 aprilie (ora 6.00)- 14 aprilie (ora 21.00). Cea de-a doua atenționare (14 aprilie, ora 21.00-15 aprilie, ora 6.00) vizează doar zona montană a judetului.
Din fericire, temperaturile nu vor scădea foarte mult (cu excepția zonei montane). În acest interval ,13-15 aprilie, la Târgoviste, conform meteorologilor,se vor înregistra valori maxime cuprinse între 16 si 22 de grade Celsius. Minimele nocturne vor coborâ însă până la 2 grade celsius.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











