Cuvinte de laudă ale lui Papură, la adresa Chindiei: mult mai bună decât ce am întâlnit astăzi...

corneliu papura

Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat joi seară, după meciul de pe teren propriu cu Honved, marcat de incidente, că oaspeţii s-au rezumat la a se apăra şi că adversara din urmă cu patru zile din Liga I, Chindia Târgovişte, este o formaţie mult mai bună.“Orice victorie e importantă, puteam închide meciul mult mai devreme. Am jucat împotriva unei echipe care în ambele manşe s-a rezumat la a se apăra. Greu de desfăcut. Am avut şansa noastră să înscriem. Chiar era păcat ca o astfel de echipă să meargă mai departe. Am jucat acum patru zile un meci greu împotriva unei echipe mult mai bună decât ce am întâlnit astăzi. Cred că din punct de vedere fizic am gestionat foarte bine. Cred că avem cel mai bun preparator fizic din ţară”, a spus Papură la Look Plus, citat de
news.ro
El a precizat că fanii olteni sunt “mai vulcanici, dar sunt destul de cuminţi”, făcând referire la incidentele de pe finalul jocului de la Craiova, şi i-a atacat pe rivalii de la Honved şi în legătură cu un eventual apel după ceea ce s-a întâmplat: “Dacă nu ai nicio şansă mergi la jurisdicţie şi apelezi la alte căi”.Universitatea Craiova s-a calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Europa, după ce a trecut, joi, pe teren propriu, după executarea loviturilor de departajare, 3-1, de Honved Budapesta, în manşa secundă a turului al doilea preliminar. În următoarea fază, Craiova va evolua contra AEK Atena, la 8 şi 15 august, primul meci acasă.După 120 de minute, scorul a fost 0-0, acelaşi ca în meciul tur. La penaltiuri au marcat Ioniţă, Fortes şi Cicâldău, de la Craiova şi numai Ikenne de la Honved. Au ratat Kamber, Batik şi Bano-Szabo, toţi de la Honved.Arbitrul nord-irlandez Arnold Hunter a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o petardă a explodat în apropierea lui şi un obiect, cel mai probabil o brichetă, l-a lovit în zona capului, pe finalul meciului.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











