Dâmboviţa. Razii ale poliţiştilor pe şoselele din judeţ. Peste 520 de amenzi aplicate în doar câteva ore

Dâmboviţa. Razii ale poliţiştilor pe şoselele din judeţ. Peste 520 de amenzi aplicate în doar câteva ore
Pe parcursul zilei de miercuri, 22 februarie, în intervalul 12.00 – 17.00
Pe parcursul zilei de miercuri, 22 februarie, în intervalul 12.00 – 17.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, pe raza întregului județ, pentru a determina conducătorii de autovehicule să conștientizeze importanța și necesitatea respectării prevederilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice.
Obiectivul acțiunii a vizat reducerea gradului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor privind utilizarea centurii de siguranță, desfășurării unor activități care ar putea distrage atenția în timpul condusului, consumului de substanțe interzise sau alcool, nerespectării regimului de viteză ori pe fondul abaterilor comise de bicicliști și pietoni.
În cadrul acțiunii, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 526 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 162.000 de lei, și au constatat 12 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Din totalul sancțiunilor, 141 au fost pentru neportul centurii de siguranță, 83 au fost pentru viteză excesivă, 61 pentru utilizarea necorespunzătoare a telefonului mobil, 30 pentru lipsa documentelor și 42 pentru defecțiuni tehnice.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














