Dâmboviţa. Un șofer din Belarus, depistat la volan, aproape de comă alcoolică

Dâmboviţa. Un șofer din Belarus, depistat la volan, aproape de comă alcoolică
Polițiștii din Petrești au oprit, luni, pentru control, pe raza comunei Uliești, un autoturism condus de un bărbat din Belarus.
Polițiștii din Petrești au oprit, luni, pentru control, pe raza comunei Uliești, un autoturism condus de un bărbat din Belarus. Acesta se pare că abia se ținea pe picioare din cauza alcoolului consumat.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
„La data de 9 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 10 de Poliție Rurală Petrești au oprit, pentru control, pe raza comunei Uliești, un autoturism condus de un bărbat, cetățean al statului Belarus.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














