Două zile de excepție la Tony Bulandra, cu o premieră chiar și pentru România

IMG_5381

Duminică, 24 februarie 2019, de la ora 10:00, în Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra, va avea loc premiera spectacolului „O noapte furtunoasă”, în regia lui Traian Savinescu.Spectacolul cu actori și marionete are la bază opera și libretul lui Paul Constantinescu, alcătuit după comedia cu același titlu de I.L. CaragialeA doua reprezentație se joacă în aceeași zi, de la ora 17:00, chiar înainte de o piesă celebră a aceluiași dramaturg, O scrisoare pierdută, spectacolul de la ora 19:00, din Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra„Geniul dramaturgic și comic al lui Ion Luca Caragiale întâlnește, în această operă, geniul muzical al compozitorului Paul Constantinescu, compozitor român de origine evreiască, membru al Academiei Române. Profesor la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București, Constantinescu a fost un talent artistic cu certe aptitudini și față de literatură (poezie), artă plastică (desen, caricatură), cinematografie (operatorie). A manifestat o constantă preocupare față de folclor și melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale”, se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra.Sursa citată menționează că este pentru prima dată în România când se montează opera „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu, după I.L. Caragiale, cu marionete.

„Cel mai mare dramaturg român a fost născut în județul Dâmbovița, prin urmare montarea pieselor lui este absolut firească. Tinerii cărora ne adresăm cu precădere (12-17 ani) sunt cu atât mai atrași de poveste cu cât ea este una muzicală și, astfel, ne propunem să îi introducem în universul caragialesc încă de la vârste fragede. O deosebită oportunitate o reprezintă colaborarea cu regizorul de teatru, de teatru de animație și de operă, Traian Savinescu. După ce a absolvit Facultatea de Teatru din Cluj, a studiat și regie de teatru muzical la Academia de Muzică „G.Dima” Cluj-Napoca. Este membru UNIMA și ASSITEJ, două organizații internaționale destinate teatrului de animație. Are o vastă experiență în multe instituții de profil din întreaga țară, a lucrat cu o sumedenie de artiști, atât actori, cât și cântăreți de operă și operetă și a fost apreciat pentru viziunea și modul lui de lucru. Priceperea lui artistică s-a dovedit și în perioada directoratului său la Teatrul Puck din Cluj-Napoca”, se mai arată în comunicat.Spectacolul „O noapte furtunoasă” propus de regizorul Traian Savinescu se dovedește a fi o montare complexă, pe cât de fin și riguros lucrată, pe atât de plină de haz și voie bună.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














