Electroaparataj Târgoviște dizolvată de acționari.Sindicaliștii anunță continuarea grevei

articol
Acționarii americani de la Electroaparataj Târgoviște au decis dizolvarea societății. Decizia, luată în Adunarea Generală a Acționarilor ,vine după ce angajații societății se află de 31 de zile în grevă generală, sindicatul având revendicări salariale pe care patronatul a anunțat că nu le poate susține.


Foto- Electroaparataj Târgoviște 2019 (sursa foto -www.electroaparatj.ro)
În data de 12 iunie 2019 societatea târgovișteană, companie listată la BVB cu activitate în fabricarea de aparatură electrică şi accesorii electrotehnice, a fost dizolvată, conform unei hotărâri aprobate de AGA.Deasemenea s-a luat decizia numirii Cabinetului Individual de Insolvenţă Lupu Mihaela în funcţia de lichidator al societăţii, potrivit unui raport la bursă.
Într-un comunicat, publicat și pe site-ul oficial al societății târgoviștene, se precizează că s-a decis închiderea societății, responsabilitatea pentru acest lucru fiind plasată, de acționarii societății, exclusiv asupra sindicatului Valahia Târgoviște (parte a Cartel Alfa) cel din care fac parte cei 100 de angajați ai societății.

Comunicat Electroaparataj Târgoviște (mai multe detalii aici)

Sindicaliștii, salariați ai Electroaparataj Târgoviște, sunt îndemnați de sindicat să nu renunțe la grevă
1. Sindicatul Valahia a transmis conducerii societății invitația de a finaliza negocierea colectivă, în vederea încetării conflictului de muncă și a grevei.
2. Vineri 14 iunie 2019 la Casa Sindicatelor - ora 9,00 , veți hotărâ dacă acceptați propunerea societății ( care va fi aceea ) și încetați greva sau continuați greva încă două săptămâni .
3. Vă rugăm să aveți asupra voastră Cărțile de
Identitate, pentru a completa documentele privind ajutoarele sociale și tabelele de grevă. 4. Federația Națională a Sindicatelor din Industrie; la care Sindicatul Valahia este afiliat, se întrunește pe data de 26 iunie. Pe ordinea de zi se află activarea fondului de grevă al federației, pentru susținerea grevei de la Electroaparataj Târgoviște, dacă aceasta va depăși 60 de zile.
Se spune într-un comunicat transmis către salariați, comunicat semnat de liderul de sindicat Nicolae Dragodanescu.


Foto- Miting susținere greviști Electroaparataj Târgoviște (30 mai 2019)
Salariații de la
Electroaparataj Târgoviște sunt în grevă generală de 31 de zile
, perioadă în care
Cartel Alfa
a organizat la Târgoviște un miting de susținere în care salariații de la Elecroaparataj Târgoviște au fost susținuți în demersul lor inclusiv de liderii de la nivel național ai Cartle Alfa.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














