FOTO| Exercițiu ISU : A fost activat "Planul Roșu" de intervenție, la Găești, pentru accident feroviar

IMG-20191029-WA0015
A fost alarmă generală la Găești,în Dâmbovița, în ziua de 29 octombrie. A fost activat inclusiv Planul Roșu de intervenție, pentru accident feroviar. Din fericire a fost vorba doar de un exercițiu, al celor de la ISU Dâmbovița.


Astăzi, 29 octombrie, începând cu ora 10:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa a desfăşurat, în zona gării din oraşul Găeşti, un exerciţiu de cooperare şi conducere, cu forţe şi mijloace în teren, pentru „Pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie pe timpul unei situaţii de urgenţă generate de un accident major pe căile de transport feroviar şi activarea Planului Roşu de intervenţie al judeţului Dâmboviţa"




Conform scenariului:
Situație operativă 1
La ora 10:00, ISU Dâmboviţa este anunţat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 despre producerea unui accident feroviar în zona trecerii la nivel cu cale ferată, în imediata apropiere a Gării Găești (pe sensul București-Pitești), în care au fost implicate un tren de transport lichide inflamabile și un microbuz de transport persoane. În urma producerii accidentului există un număr mare de victime (peste 12 victime), unele fiind încarcerate.
Situaţia operativă specială nr. 2


La ora 10:20, un cadru ISU Dâmbovița aflat la locul accidentului, în timp ce verifica starea vagoanelor de marfă, a observat scurgeri de lichid combustibil de la nivelul unui vagon afectat în urma accidentului feroviar. S-a identificat un vagon-cisternă încărcat cu aproximativ 25.000 litri de benzină.
La exerci'iul de la Găești (29 octombrie 2019) desfășurarea de forțe a fost impresionantă. Au participat:
Alte forţe:
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











