Foto-Video | Sală de box inaugurată cu o invitație...pentru politicieni

poza articol sala box
CSM Târgoviște, club sportiv al primăriei Târgoviște, a inaugurat sala de atletică grea. Investiția, realizată într-o fostă centrală termică dezafectată, în urmă cu mai mulți ani, a costat 200.000 de lei, iar la inaugurare edilul șef al localității a invitat politicienii locali să-și rezolve disputele pe ringul de box.




Sala de atletică grea a CSM Târgoviște reprezintă o investiție a administrației locale târgoviștene ce a fost promisă, dar amânată, vreme de de mai mulți ani. Cu ajutorul sumei de 200.000 de lei, din bugetul local, sala a fost în sfârșit finalizată, acum benefiicind de un ring de box, vestiare și saună. La ceremonia de inaugurare, organizată chiar în incinta sălii, ce s-a dovedit neîncăpătoare, pentru afluxul mare de invitați, proprietarii stabilimentului (administrația locală târgovișteană) au precizat că sala va funcționa atât pentru secția de box a CSM Târgoviște cât și pentru alte cluburi din oraș, ce au secții de pugilat, precum CSȘ Târgoviște.

Totodată, ringul de box, practic achiziția cea mai recentă, care a determinat și organizarea ceremoniei de inaugurare oficială, i-a dat prilejul edilului șef al orașului, Cristian Stan, să adreseze o invitatație mai puțin obișnuită, fiindcă a fost adresată nu sportivilor ci lumii politice locale. Politicienii au fost invitați să își rezolve disputele în ringul de box.(Video)
[embed]http://youtu.be/sP7sk_eNDi8[/embed]
Chiar dacă toată lumea a zâmbit, nimeni nu a știut exact la ce s-a referit edilul șef al Târgoviștei, la rândul său un politician local. Cristian Stan (PSD) a fost criticat în ultima vreme, în câteva rânduri, de fostul său șef de partid, senatorul Adrian Țuțuianu, trecut la PRO România, între timp.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
- 19:35 - Ministrul Sănătății, după moartea la școală a adolescentului din Bacău: „Nu apăr pe nimeni. Posibile greșeli, dacă s-a greșit vor fi sancțiuni”
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














