Înșelăciune prin metoda ofrandei. Cum funcționează

ed312cb4-e7da-482e-a773-137a3a2255e7

Polițiștii din cadrul Secției nr.13 Poliție Rurală Titu au identificat și depistat, miercuri, 31 iulie, un bărbat și o femeie care ar fi încercat să însele două persoane din Potlogi prin metoda ofrandei.În prezent, banuiții se află la sediul Poliției pentru audieri.Pe numele lor a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune.De asemenea, asupra celor doi au fost descoperite bijuterii susceptibile a proveni din comiterea infracțiunilor, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Cum funcționează
Această metodă, care poartă numele de „metoda ofrandă” sau „metoda Cioabă” a apărut după ce a murit regele Cioabă. Mai multe persoane, de regulă de etnie romă, acostează femei pe stradă și sub pretextul că trebuie să se roage pentru sufletul răposatului, le oferă în dar aşa-zise bijuterii dintr-un metal galben, despre care susţin că este aur.Una dintre persoanele din grupare îi pune victimei un lanţ din metalul galben la gât şi îi face descântece. În timpul acestor activităţi, ceilalţi infractori îi desfac victimei bijuteriile reale, pe care le învelesc într-un material textil.La final, victima primeşte „pachetul” în care crede că se află bijuterile ei cu recomandarea să nu il deschidă până acasă.Când ajunge la domiciliu, persoana îşi dă seama că a fost înşelată pentru că în pachet găseşte monezi de 50 de bani sau alte obiecte din metal. Rămâne doar cu lănţişorul din metal galben de la gât, care nu are nicio valoare.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











