"Miercurea Alarmelor". ISU Dâmbovița spune că exercițiul nu trebuie să provoace teamă

miercurea alarmelor
Exercițiul lunar de alarmare publică, ce are loc în prima zi de miercuri, a fiecărei luni, nu trebuie să provoace teamă și panică. Pompierii dâmbovițeni, de la ISU "Basarab I", anunță populația că exercițiul, început în august 2017, va continua și pe parcursul anului 2019.
Comform unei comunicări a pompierilor de la ISU Dâmbovița, exercițiul, intitulat "Miercurea Alarmelor" va continua, și în 2019, nefiind niciun motiv de panică:
"Aşa cum ne-am obişnuit, în prima zi de miercuri a fiecărei luni se acţionează sirenele de alarmare publică existente la nivel judeţean.

Astfel, mâine - 06 februarie, în intervalul orar 10:00 - 11:00, vor fi acționate echipamentele din cadrul sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării permanente a acestor antrenamente lunare, deși pot genera disconfort în rândul populației.
Începând cu luna august a anului 2017, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă desfășoară exerciții de alarmare în prima zi de miercuri din fiecare lună, destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență."
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE, ISU Dâmbovița
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











