Ministerul Afacerilor Externe al României: „Românii din zonele afectate de operațiuni militare sunt în siguranță. Aproape 1.000 de persoane, în contact cu misiunile diplomatice”

Ministerul Afacerilor Externe al României: „Românii din zonele afectate de operațiuni militare sunt în siguranță. Aproape 1.000 de persoane, în contact cu misiunile diplomatice”
Ministerul Afacerilor Externe anunță că, în acest moment, cetățenii români aflați în zonele afectate de operațiuni militare din Orientul Mijlociu sunt în siguranță. Precizările au fost făcute la finalul ședinței celulei de criză, convocată în contextul escaladării conflictului din regiune.
Aproximativ 1.000 de români, monitorizați de misiunile diplomatice
Potrivit MAE, oficialii ambasadelor și consulatelor României din Orientul Mijlociu sunt în contact permanent cu aproape 1.000 de cetățeni români. Este vorba despre rezidenți, turiști, persoane aflate temporar în zonă, pacienți aflați la tratament, dar și grupuri organizate.
Prioritate în acordarea sprijinului au grupurile de elevi și familiile cu copii.
Conform ministrului Oana Țoiu, peste 500 de români din Dubai și mai mult de 200 din Doha au solicitat sprijin consular. Până în prezent, nu au fost înregistrate cereri de repatriere din Iran și nici cazuri de cetățeni români răniți în zona de conflict.
Spațiile aeriene rămân închise
La ședința celulei de criză a participat și premierul Ilie Bolojan, alături de responsabili din cadrul ministerului și șefii misiunilor diplomatice din Israel, Palestina, Iran, Iordania, Qatar, Kuweit, Irak și Emiratele Arabe Unite.
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a subliniat că situația de securitate rămâne volatilă, cu lovituri militare în desfășurare în mai multe state din regiune și în Israel.
În consecință, spațiile aeriene ale țărilor afectate sunt în continuare închise, iar zborurile comerciale nu operează.
Recomandări pentru românii aflați în zonă
Ministerul de Externe le recomandă cetățenilor români:
să evite deplasările care nu sunt absolut necesare;
să respecte indicațiile autorităților locale privind siguranța;
să se adăpostească în spații protejate atunci când este necesar;
să contacteze misiunile diplomatice sau Direcția Consulară pentru a fi luați în evidență.
MAE a majorat nivelul de avertizare de călătorie pentru Bahrein, Kuweit, Iordania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Israel și Iran. Pe site-ul instituției sunt disponibile numere de telefon de urgență pentru fiecare stat afectat.
Oficialii reamintesc că, în situații de criză, capacitatea de intervenție a diplomaților este limitată de condițiile de securitate din teren, însă monitorizarea este permanentă, iar sprijinul consular rămâne prioritar.
Ministerul pune la dispoziție și o aplicație mobilă prin care românii pot primi în timp real informații despre evoluția situației și despre posibilitățile de revenire în țară.
Citește și:
- 11:17 - SURSE: Raed Arafat, audiat la Parchetul Militar într-un nou dosar privind achiziții ale IGAv. Prejudiciu de 1 milion de euro
- 11:11 - Anca Alexandrescu: „Zilele lui Ilie Bolojan sunt numărate”. Premierul „s-a legat cu lanțurile de scaun”, dar PSD este decis să-l dea jos rapid - VIDEO
- 10:53 - Incendiu stins la CET Vest, dar cinci autospeciale rămân la fața locului pentru răcire. Ministrul Energiei: "Instalațiile Transelectrica funcționează normal"
- 08:37 - Vreme rece de 1 Mai: temperaturi sub normal și ploi în sud-est. Cum arată prognoza ANM pe 4 săptămâni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














