Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a campaniei „România are sânge de rocker”

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție a campaniei „România are sânge de rocker”
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 lei
Ministerul Finanțelor lansează luni o nouă ediție a campaniei „România are sânge de rocker” prin intermediul programului de titluri de stat Fidelis. Cei care vor dona sau au donat sânge de la începutul anului vor beneficia de o serie de facilități în cazul în care cumpără titluri de stat.
Mai precis, cei care donează sânge în perioada 18 septembrie-3 octombrie, dar și persoanele care pot face dovada faptului că au donat de la începutul anului până acum vor avea cea mai mare dobândă, de 7,25%, și vor beneficia și de scăderea pragului minim de subscriere, de la 5.000 lei la 500 lei.
În afară de tranșa specială, ediția Fidelis, care începe luni, va avea și emisiunile uzuale, respectiv titluri de stat în lei cu scadențe de un an și trei ani și dobânzi anuale de 6,25%, respectiv 7,10%, și titluri de stat în euro cu scadențe de un an și cinci ani și dobânzi anuale de 3,90%, respectiv 5,30%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 lei pentru emisiunea în lei și de 100 euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 lei, respectiv 1.000 euro.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











