Ploile torențiale afectează circulația feroviară în județul Galați. CFR a trecut la tracțiune Diesel pe un sector de cale ferată

FOTO: Arhivă
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat miercuri dimineață că traficul feroviar între stațiile Hanu Conachi și Independența se desfășoară în prezent cu tracțiune Diesel, după ce condițiile meteo severe au afectat infrastructura feroviară din zonă.
Potrivit reprezentanților companiei, verificările efectuate pe teren au arătat că patru stâlpi ai liniei de contact s-au înclinat spre exteriorul căii ferate, iar geometria rețelei electrice a fost afectată în urma ploilor abundente. În prezent, circulația se desfășoară pe firul I, în timp ce firul II este închis pentru lucrări.
Pentru a evita orice risc privind siguranța circulației, linia de contact a fost scoasă de sub tensiune până la finalizarea intervențiilor necesare.
CFR precizează că echipele de specialitate ale Sucursalei Regionale CF Galați lucrează la remedierea problemelor și la restabilirea condițiilor normale de exploatare în cel mai scurt timp posibil.
Fenomele meteorologice au produs efecte și în mai multe localități din județul Galați. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precipitațiile abundente au provocat inundații în șapte localități, unde au fost afectate 27 de curți și grădini.
În comuna Piscu, două locuințe au fost inundate parțial, apa pătrunzând în interior până la aproximativ 10 centimetri. De asemenea, în localitatea Vameș, pe DN 25, s-au acumulat cantități importante de apă pe carosabil, pe un sector de aproximativ 70 de metri, îngreunând circulația rutieră.
Autoritățile monitorizează situația și intervin pentru limitarea efectelor produse de vremea nefavorabilă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:57 - Cristi Borcea, dezvăluiri incredibile despre intoxicația cu mercur: „Medicii din SUA au rămas șocați”
- 11:34 - Bolojan, Oana Gheorghiu și mai mulți membri ai Guvernului, auditați de procurorii DNA pentru trafic de influență
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














