Advertising
Prevenție în stradă. Polițiștii le-au explicat oamenilor cum să nu devină victime ale infractorilor
20 iul. 2019, 11:23

1
Articol scris de Scris de Ene Ionut

Polițiștii structurii de prevenire și cei de la Biroul Rutier, în colaborare cu Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, au organizat, pe raza municipiului Târgoviște, o activitate stradală de informare a cetățenilor.
Astfel, polițiștii au sfătuit pietonii să respecte regulile de circulație și să îşi ia toate măsurile de precauţie pentru reducerea gradului de victimzare prin implicarea în evenimentele rutiere.
Totodată, cetățenilor le-au fost reamintite măsurile ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victima unei infracțiuni de furt, precum și modalitățile de protecție în cazul infracțiunilor de înșelăciune prin metoda „Împrietenirea”.
De asemenea, reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița au informat cetățenii cu privire la riscurile implicării în fapte de corupţie și au subliniat importanța adoptării unei atitudini civice corecte.
La activitate au participat elevi și studeți ai instituților de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care efectuează stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.
În cadrul acțiunii, beneficiarii au primit pliante cu sfaturi utile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














