Protest în Piaţa Victoriei pentru a patra zi

Protest în Piaţa Victoriei pentru a patra zi
Se cere demisia preşedintelui AEP
Mai multe zeci de persoane au participat, duminică seara, la un protest organizat în Piaţa Victoriei, în contextul neregulilor semnalate la alegerile din 9 iunie, protestatarii cerând, printre altele, demisia preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.
Protestul a fost iniţiat de Corupţia ucide şi Iniţiativa România, fiind intitulat ''Noi vrem respect! Vrem un vot corect! Greblă demisia''.
Conform organizatorilor, aceasta este a patra zi de protest pentru "un vot corect". "Suntem revoltaţi de fraudele comise în aceste prime alegeri dintr-un an istoric cum este 2024! Avem cazuri de fraudă în toată ţara, iar statul le ignoră, în frunte cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). De asta ieşim în stradă NU pentru un partid sau candidat anume, ci pentru a ne proteja democraţia! Este inadmisibil ca votul unui cetăţean să fie furat, indiferent cu cine a votat!", au arătat iniţiatorii protestului, duminică, pe Facebook.
Protestatarii cer renumărarea voturilor acolo unde s-au înregistrat nereguli şi a buletinelor nule în secţiile unde procentul acestora este unul ridicat. ''Este datoria noastră să protejăm democraţia!'', spun iniţiatorii protestului.
AGERPRES
Sursa foto: Corupția ucide/facebook.com
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











