Așa s-a decis spargerea Masivului Bucegi, în zona „Păduchiosu”, pentru a scurta distanța dintre Moroieni și Sinaia. Primul Război Mondial a sistat lucrarea, în 1914, aceasta fiind reluată abia în 1938 și abandonată din nou.
În 1941, trupele naziste de ocupație au reluat construcția cu cel mai rapid ritm de până atunci, dar finalul războiului a însemnat și terminarea lucrărilor, nu și a lucrării.
În partea dâmbovițeană a tunelului au fost realizați 480 de metri, din care doar 100 de metri au fost betonați. Dacă s-ar fi construit până la capăt, ar fi avut 20 de kilometri și ar fi fost cel mai mare tunel din România. Nu se cunoaște nici până în ziua de astăzi adevăratul motiv pentru care a fost închisă această gură de tunel.
Circulă, însă, o serie de legende locale potrivit cărora siguranța națională ar fi fost invocată de autoritățile de atunci, dar și faptul că nemții aveau îngropată aici o locomotivă unică în toată Europa, iar tehnica nu trebuia să intre sub nicio formă pe mâna rușilor.
În 1985, două echipe de la securitate au detonat intrarea. Unele voci spun că regimul a vrut să ascundă faptul că, în retragere, nemții au executat 100 de localnici care lucrau la tunel. Alții spun că singura rațiune a fost cea a siguranței, întrucât doar o parte era betonată.