Un salvator are nevoie de ajutor pentru copilul sau

Un salvator are nevoie de ajutor pentru copilul sau
Fetița unui salvator ISU Constanța a fost diagnosticată cu o tumoră cerebrală
Un salvator are nevoie de ajutorul nostru!
Copiii sunt rațiunea de a fi a oricărei familii.
Părinții iubitori își dedică viața pentru creșterea, dezvoltarea și împlinirea umană a copiilor lor, bucurându-se pentru realizările acestora și întristandu-se pentru suferințele lor.
Din nefericire, există situații când dragostea și eforturile părintești nu sunt de ajuns.
Un caz de maxim dramatizm al suferinței este și cel al colegei noastre plt.maj. Cristina Stase, subofiter operativ în cadrul Detasamentului de Pompieri Medgidia.
Ea lupta pentru viata propriului copil, care are nevoie de o interventie neurochirurgicala în Turcia, iar pentru aceasta interventie este nevoie și de ajutorul nostru, al tuturor.
În urma cu o saptamana, Ana Maria, în varsta de 11 ani, a fost diagnosticata cu o tumoră cerebrală, iar viața ei este în pericol.
“Având in vedere costurile mari ale investigațiilor medicale (internare, analize, operație, tratamente) și ulterior intervențiile medicale necesare, facem un călduros apel pentru sprijinirea părinților si acordarea unei șanse la viața normală a acestui copil,” transmit colegii ISU Constanța.
Contribuțiile bănești pot fi depuse in conturile:
RON - Banca Raiffeisen
RO38RZBR0000060010388700 - Cristina Stase
RON - Banca Transilvania
RO41BTRLRONCRT0V25457801 - Pana Mariana
EUR - Banca Transilvania
RO26BTRLEURCRT0V25457801 - Pana Mariana
Orice sumă contează!
Sursa foto ISU Constanța/Facebook
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











