Un val de aer tropical aduce temperaturi caniculare VIDEO

Un val de aer tropical aduce temperaturi caniculare VIDEO
Arșița va cuprinde în special zonele din sudul și vestul țării
Urmează zile de foc în România. Un val de aer tropical aduce în țara noastră temperaturi caniculare. Chiar din această noapte, vremea începe să se încălzească, astfel încât de luni valorile maxime vor depăși 35 de grade Celsius, anunță TVR Info.
Arșița va cuprinde în special zonele din sudul și vestul țării. Ploile rămân în peisaj doar la munte, însă din weekendul viitor revin și în restul zonelor.
Iris Răducanu, meteorolog ANM: „Dacă la acest moment avem temperaturi maxime cuprinse între 27 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei și până la 30 de grade prin sudul teritoriului, în zilele următoare vom ajunge să înregistrăm 35-36 de grade, mai ales în regiunile sudice, dar și în vest. Iar ulterior, pe parcursul zilei de joi, ne așteptăm ca temperatura maximă să atingă chiar și 38 de grade, posibil s-o și depășească izolat. Și în București vreme călduroasă, caniculară în următoarele zile după amiaza, când vom atinge pragul de 35 de grade. Pe litoral ceva mai răcoare, dar și acolo vreme călduroasă. În jur de 30-31 grade în zilele următoare. Se pare că până la finalul săptămânii ne vom confrunta cu temperaturi destul de ridicate, dar există semnalul că în weekend vom avea parte din nou de averse, descărcări electrice și toate fenomenele asociate.„
Citește și:
- 18:32 - Macron avertizează Kremlinul: „Nimic nu ne va abate de la sprijinul pentru Ucraina”
- 17:52 - Măsură urgentă la Lisabona: Portugalia scade taxele pe combustibil pentru a tempera creșterea prețurilor
- 17:19 - Hackeri pro‑iranieni ar fi atacat site‑ul ANAF. Gruparea acuză poziția președintelui Nicușor Dan în conflictul din Orientul Mijlociu
- 16:43 - Ilie Bolojan, reacție dură la boicotul simulărilor pentru Evaluarea Națională: „Responsabilitatea noastră este față de copii”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











