Actualitate· 2 min citire

Update- Detalii incredibile,în cazul accidentului mortal de la Hulubești. L-a lăsăt să moară în șanț

Scris de Marin Horia Publicat: 4 dec. 2018, 12:04

Au apărut detalii incredibile, în cazul accidentului mortal petrecut la Hulubești, duminică 2 decembrie. Așa cum apare, într-o filmare a unei camere de supraveghere din zonă, șoferul de 28 ani, ce a accidentat mortal un pieton, s-a dat jos din mașină, după impact, a văzut că pietonul este rănit, în șanțul de la marginea drumului, dar a fugit de la locul accidentului, abandonând victima aflată probabil în agonie.

IMG-20181202-WA0008

Așa cum anunțam (detalii aici) șoferul, ce a accidentat mortal un tânăr de 31 de ani, la Hulubești, în seara zilei de 2 decembrie 2018, s-a prezentat la Poliție, pentru a declara accidentul, mult mai târziu decât momentul în care acesta a avut loc (ora 20 aproximativ, iar accidentul a avut loc în jurul orei 17.30). Tânărul șofer, în vârstă de 28 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi, 4 decembrie 2018, este prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești ,cu propunere de arestare preventivă.

1 Bun
poza 2 bun
poza 3 bun

Mai șocant este însă gestul șoferului, de la momentul accidentului. Așa cum se poate observa, pe imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, amplasate la o casă din zonă, a coborât din mașină, după impact, a verificat rănitul, ce fusese proiectat în șanț, iar apoi a s-a suit din nou la volanul mașinii abandonând practic victima în șanț. La momentul respectiv temeperatura aerului se situa la valoarea de de -10 grade Celsius. Așa cum se poate vedea din înregistrare este vorba de ora 17.30.

poza 4 bun
poza 6 bun
ultima faruri aprinse

Șoferul, ce între timp a fost reținut, este acuzat acum de  omor prin imprudență, fugă de la locul accidentului, dar și pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, și riscă ani grei de condamnare, dacă va fi găsit vinovat.

Update, ora 15.00

Pe numele bărbatului, bănuit de producerea accidentului mortal, s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cel în cauză a fost depus la

C.R.A.P. Dâmbovița.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate