VAL DE SCUMPIRI DUPĂ ALEGERI! TVA-UL SE MAJOREAZĂ DE LA 9% LA 19%

VAL DE SCUMPIRI DUPĂ ALEGERI! TVA-UL SE MAJOREAZĂ DE LA 9% LA 19%
Val de scumpiri după alegeri! TVA-ul se majorează de la 9% la 19%
Surse din interior au dezvăluit că, după alegeri, Guvernul ia în calcul majorarea TVA la 19% pentru toate produsele şi serviciile care acum beneficiază de o cotă redusă.
Deşi a promis că nu se va întâmpla acest lucru, Guvernul intenţionează să crească TVA după alegeri, astfel că anul 2025 ar putea veni cu scumpiri semnificative în mai multe sectoare, ceea ce ar declanşa creşteri de preţuri în lanţ.
Informaţia a fost confirmată de surse din interiorul Guvernului, care spun că, pentru a aduce bani la buget, s-au analizat mai multe posibilităţi. În timp ce predicţiile economiştilor că TVA ar putea creşte până la 21% sunt neîntemeiate, cea mai posibilă variantă rămâne cea potrivit căreia se va renunţa la cotele reduse care există în prezent, de 5% şi, respectiv 9%, şi se va aplica TVA de 19% pentru toate produsele şi serviciile. Vor fi, în continuare, exceptate de la această majorare alimentele, medicamentele şi lemnele de foc, potrivit Digi24.
Cele mai afectate vor fi, evident, sectoarele care în acest moment sunt taxate cu 9%, astfel că scumpiri se vor înregistra în activităţile de învăţământ, recreere, concerte și festivaluri, dar şi vacanțele vor fi mai scumpe, dacă TVA aplicată în domeniul HoReCa va crește de la 9 la 19%.
Guvernul va justifica eventuala creştere a cotei TVA ca fiind o recomandare europeană, care prevede uniformizarea TVA în toate domeniile de activitate, în condiţiile în care statul se confruntă cu un deficit bugetar uriaş.
Astfel, ar urma ca manualele şcolare şi cărţile, pentru care în momentul de faţă se aplică TVA de 5% să se scumpească semnificativ, la fel şi activităţile reacreative precum festivalurile sau concertele şi spectacolele. Nu vor scăpa de majorări nici energia termică, irigaţiile şi panourile voltaice. Or, se ştie, orice creştere la preţul energiei electrice atrage după sine scumpiri în lanţ ale multor produse.
Potrivit surselor guvernamentale, majorarea TVA va fi doar una dintre multe măsuri pe care Guvernul urmează să le aplice începând cu anul viitor pentru a reduce deficitul de la bugetul de stat.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











