Ministrul Marius Budăi a semnat majorarea promisă - Cu cât cresc pensiile și alocațiile de la 1 ianuarie 2022

Majorarea punctului de pensie de la 1.442 la 1.586
Marius Budăi a anunțat, miercuri seară, că a semnat deja OUG privind majorarea pensiilor și a alocațiilor. Ministrul Muncii a făcut mai multe precizări despre creșterea acestora de la începutul anului viitor.
Este vorba de de majorarea pensiilor cu 10% şi despre creşterea pensiei minime de la 800 de lei la 1000 de lei
„OUG am semnat-o deja în seara asta. Mâine dimineaţă plecă spre Ministerul de Finanţe şi spre Ministerul de Justiţie. Am comunicat premierului, am discutat în coaliţie, au discutat liderii. Vor fi întâlniri în această perioadă.
E vorba de majorarea punctului de pensie de la 1.442 la 1586. Majorarea indemnizaţiei sociale de la 800 de lei la 1.000 de lei. Aceste lucruri sunt cuprinse în ordonanţă. Au ieşit din avizarea internă din Minister. Pleacă pe circuit de mâine dimineaţă pe avizările interministeriale.
Prima şedinţă de Guvern va fi vineri. Sunt OUG care privesc impactul bugetar. Vor trebui trecute prin Comitetul Economic şi Social, chiar dacă e un aviz consultativ, dar e obligatoriu de luat.
Cel mai probabil săptămâna viitoare, pe miercuri, va fi aprobată OUG.”, a declarat Budai, miercuri seară, la un post TV.
Deputatul PSD, Marius Budai a amintit și de OUG semnată cu Gabriela Firea și care se referă la creșterea alocațiilor.
„O altă OUG extrem de importantă pe care am semnat-o împreună cu Gabriela Firea este OUG privind majorarea alocaţiilor, dar şi insituirea celei de-a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi. A ieşit OUG din avizare internă”, a mai anunțat Marius Budai.
Citește și:
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
- 12:05 - Minerii protestează în fața Guvernului: cer venituri compensatorii și tichete de masă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News










