În cadrul protoieriilor Târgoviște Nord, Titu, Pucioasa și Găești, din cadrul Arhiepiscopiei Târgoviște, a avut loc o colectă pentru ajutorarea a două tinere, cu vârste de 17 și 24 ani, cu probleme medicale.
A fost strânsă suma de 61.058 lei, care a fost predată familiilor celor două tinere, vineri, 26 iulie 2019, pentru realizarea intervențiilor chirurgicale, ce vor avea loc în spitale din străinătate.
Articolul precedentO nouă zi de teste a sistemului RO-ALERT. Ce trebuie să facem
Articolul următorCum rezolvă taberele organizate în vârf de munte problema telefoanelor şi a tabletelor utilizate non-stop de cei mici