E supărare mare la Chindia Târgoviște. Atât președintele clubului, Marcel Ghergu, cât și antrenorul echipei, Viorel Moldovan, ar înclina mai degraba către varianta înghețării campionatului, în liga I. Condițiile impuse echipelor, pentru reluarea competiției, cu măsuri de prevenire a răspândirii COVID 19, sunt prea dure și nu se pot aplica în totalitate, spun cei doi. Chindia ar scăpa de retrogradare, în cazul înghețarii competiției interne, acolo unde, la momentul de față, se află pe loc retrogradabil.

După apariția documentului, amintit că ar fi semnat de 6 cluburi din play-out-ul primei ligi de fotbal, prin care se solicită înghețarea competiției interne,în actualul sezon (play-out-ul), detalii aici, printre care se află si Chndia Târgoviște, președintel clubului dâmbovițean, Marcel Ghergu, a făcut căteva precizări, nuanțând informația, conform celor de la prosport.ro.

Imagine

„În momentul de față nu este semnat un act care spune că nu mai vrem să jucăm play-out-ul. Dar aș fi ipocrit să spun că nu m-ar avantaja un asftel de scenariu. Sunt sceptic însă, este un demers fără suport și sorți de izbândă. Am fost contactat și întrebat despre acest demers și le-am spus la fel. Aș fi de acord dintr-un singur punct de vedere, că nu s-ar mai retrograda, dar s-ar crea polemică. Nu visez să scap așa de retrogradare, aș prefera totuși să joc, să ne continuăm activitatea, dar ar fi mai bun un demers unitar, ca toate echipele să ceară să se relaxeze puțin protocolul.” A spus Ghergu, conform sursei citate.

Tot președintele Chnidiei a mai declarat că:

„Răspunderea penală a cluburilor este o aberație. Atunci nu mai semnez nimic ca protocol, că nu mă duc eu la pușcărie, iar alții sunt absolviți. Ce vină au cluburile dacă apare ceva? Jucătorii semnează niște declarații pe propria răspundere, dacă nu respectă toate măsurile ei și cei din jur, îi poți amenda, dar de ce să răspundem noi cluburile penal? Am hotărât să nu folosim nici autocarul, de altfel ne-ar fi trebuit vreo două pentru a-i transporta în siguranță.

Jucătorii vor folosi mașinile personale. Nu e normal nici să îi țin în cantonament cu lunile, ca să nu risc absolut nimic, că doar nu sunt animale, noi facem un sport de performanță. Și dacă nu se duc acasă, la familii, tot interacționăm cu alții la stadion.” Conform celor de la prosport.ro

Imagine

Și antrenorul celor de la Chindia, Viorel Moldovan, a declarat, în cadrul unei interventii televizate, la un post national, că este mai degrabă în favoarea înghețării competiției interne,în actualul sezon:

”Ne vom bate joc de fotbal și de fotbaliști. Trebuie să jucăm în 45 de zile 12 etape. Nu văd cu ochi buni finalul acestui sezon”

A spus Moldovan.

Totți jucătorii si staff-ul celor de la Chindia Târgoviște au fost testati pentru coronavirus, vineri,15 mai, urmând ca rezultatele testelor să sosească, cel mai probabil, pe parcursul zilei de luni,18 mai.

Tot atunci este programată și mutarea în cantonament a jucătorilor, la o locație ce nu este precizată (Aninoasa sau Târgoviste). La Aninoasa este și terenul de antrenament al celor de la Târgoviste, unde va avea loc pregătirea fizică, pe perioada cantonamentului.

Articolul precedentParcul Chindia și Grădina Zoologică, din Târgoviște, au fost deschise accesului publicului
Articolul următor267 de cazuri noi de coronavirus. În Dâmbovița record de cazuri noi – 24 raportate de INSP (total 194 de cazuri)