Comisarii Gărzii de Mediu Dâmbovița au oprit, luni, pe traseul Conțești – Târgoviște, un transport de deșeuri pentru că prezenta nereguli.

După mai multe verificări efectuate cu privire la încărcătură, două societăți comerciale au fost amendate drastic, conform legislației în vigoare. Una dintre societăți a fost sancționată cu 60.000 de lei, iar cealaltă, cu 80.000 de lei.

„Urmare a solicitării reprezentanților I.P.J.DÂMBOVIȚA, cu privire la verificarea respectării legislației de mediu și a actelor de reglementare, pentru un transport de deșeuri interceptat pe traseul Conțești-Târgoviște.

Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, au constatat că cele două societăți implicate au încălcat legislația de mediu privind colectarea și transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase, acestea fiind amestecate, formularul de transport deșeuri nepericuloase incomplet, precum și lipsa Autorizației de Mediu privind Colectarea DEEE-URI, precum și Colectarea, tratarea și valorificarea vehiculelor scoate din uz.

Pentru aceste fapte cele două societăți au fost sancționate cu amenzi contravenționale, în valoare de 60.000 lei, respectiv 80.000 lei, conform legislației de mediu în vigoare”, se arată într-un comunicat al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentIncendiu produs la un TIR, în Dâmboviţa
Articolul următorO persoană a ajuns la spital după ciocnirea dintre două mașini, în Dâmbovița