La iniţiativa Inspecţiei Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa a organizat Campania de verificare a respectării legislaţiei muncii referitoare la relaţiile de muncă de către operatorii de transport rutier de mărfuri şi de persoane.

„Prin desfăşurarea acestei acţiuni s-au avut în vedere următoarele obiective: identificarea angajatorilor care folosesc munca nedeclarată; verificarea respectării termenelor de transmitere a Registrului de evidenţă a salariaţilor (Revisal) la inspectoratul teritorial de muncă; aplicarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto; respectarea prevederilor Codului Muncii privind: încheierea contractului individual de muncă cu timp parţial, timpul de muncă şi cel de odihnă, munca suplimentară, munca de noapte, repausul săptămânal, sărbătorile legale, plata salariului şi garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară”, a precizat inspector şef al ITM Dâmboviţa, Marius Lixandru.

Potrivit ITM, au fost efectuate 16 controale, în urma cărora s-au constatat mai următoarele deficienţe: evidenţa incorectă a timpului de lucru, lipsa compensării muncii suplimentare conform Codului Muncii, neînmânarea unui exemplar a contractului individual de muncă salariaţilor, lipsa stabilirii valoarei diurnei prin act adiţional la contractul individual de muncă, lipsa eliberării documentelor specifice la încetarea contractelor individuale de muncă.

„Pentru toate aceste neconformităţi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale şi au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate”, a precizat şeful ITM Dâmboviţa.

Articolul precedentAlertă la Bucșani! Beat și fără permis a intrat cu mașina într-o țeavă de gaz
Articolul următorIubire cu năbădăi. Un bărbat și-a acuzat iubita că l-a altoit