Doi jucători, ce sunt sau au trecut pe la Chindia Târgoviște, au fost selecționați în naționala U 21 de fotbal, ce va debuta în preliminariile pentru Euro 2021. Marian Aioani actualul portar al celor de la Chindia și Mihai Neicuțescu fostul atacant al dâmbovițenilor, reîntors la Dinamo, fac parte din lotul convocat de selecționerul Mirel Rădoi.
Foto-Marian Aioani
Goalkeeper-ul Chindiei Târgoviște, Marian Aioani (19 ani) a fost selecționat în lotul României U21, pentru meciul cu Danemarca, din deplasare (10 septembrie), din preliminariile EURO 2021.
Foto– Mihai Neicuțescu (gol pentru Chindia Târgoviște cu CFR Cluj-4 august 2019)
Din lot mai face parte și Mihai Neicuțescu (21 de ani) jucătorul ce activează acum la Dinamo București, dar care a fost împrumutat la Chindia Târgoviște, până în luna august 2019, echipă cu care a și promovat în prima ligă de fotbal.
Naţionala U 21 joacă pentru calificarea la turneul final în grupa a opta, din care mai fac parte Finlanda, Danemarca, Malta, Irlanda de Nord şi Ucraina.
Iată lotul complet convocat de selecționerul Rădoi:
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Ionuț Rus (Oltul Turris Turnu Măgurele);
Fundași: Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Ricardo Grigore (FC Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester/Anglia), Constantin Dima (Astra Giurgiu), Radu Boboc (FC Viitorul), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș);
Mijlocași: Tudor Băluță (Brighton/Anglia), Răzvan Oaidă (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Nicolae Carnat (Sepsi OSK), Mihai Dobre (Bournemouth/Anglia), Mihai Neicuțescu (FC Dinamo), Florinel Coman (FCSB);
Atacanți: Adrian Petre (Esjberg/Danemarca), Denis Drăguș (Standard Liege/Belgia), George Ganea (FC Viitorul).