Un bărbat a fost rănit și a fost transportat la spital, în urma unui accident petrecut la Găești. Rănitul conducea o mașină ce a derapat de pe șosea și a lovit alte autoturisme.

Accidentul s-a produs la orele serii, pe raza orașului dâmbovițean Găești. Din datele furnizate de IPJ Dâmbovița, se pare că o mașină a derapat pe carosabilul umed, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum.

Mașina scăpată de sub control a lovit alte două autoturisme, staționate în afara părții carosabile, mașinile fiind distruse aproape în totalitate. În urma impactului extrem de puternic, șoferul autoturismului, ce a derapat de pe șosea, a fost accidentat.

Miraculos este faptul că șoferul este accidentat doar ușor, conform primelor informații. Acesta a fost transportat la spitalul din localitate.

Articolul precedentZiua Universală a Iei, sărbătorită la muzeele din Dâmbovița
Articolul următorComplexul Turistic de Natație Târgoviște angajează asistent medical