O femeie în vârstă de 52 de ani, din localitatea Micloșanii Mici, a sesizat polițiștii Secției nr.5 Poliție Rurală Voinești cu privire la faptul că un câine a fost împușcat.

Potrivit Poliției, o echipă de cercetare formată din polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești s-a deplasat la fața locului ocazie cu care a fost identificat un câine, din rasa Ciobănesc Carpatin, găsit decedat.

Plițiștii au identificat principalul bănuit în persoana unui bărbat de 49 de ani, din localitatea Malu cu Flori. În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că acesta este deținător legal de arme de vânătoare.

Totodată, pentru continuarea cercetărilor, au fost ridicate o armă de vânătoare, două tuburi cartuș și un permis de vânătoare permanent.

Pe numele lui, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de braconaj cinegetic, uciderea animalelor cu inteție și uz de armă fără drept.

Articolul precedentMandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de poliţişti
Articolul următorTrei dosare penale pentru șoferi fără permis, în doar 24 de ore