Unul dintre liderii organizației PSD DB, Alexandru Oprea, în același timp și președinte al CJ Dâmbovița, a vorbit despre efectul pe care îl are asupra organizației insuccesul înregistrat de Rovana Plumb, în tentativa de a obține postul de comisar european. „Nu-i ușor” a spus Alexandru Oprea, dar, dincolo de cuvinte, mimica acestuia trădează complexitatea problemei, cu care se confruntă PSD Dâmbovița.

Într-o conferință de presă, reprezentanții PSD Dâmbovița, au vorbit și despre eșecul suferit la Bruxelles de președintele organizației, eurodeputatul Rovana Plumb.

Subiectul afectează din plin și organizația județeană a PSD Dâmbovița, organizație condusă de Rovana Plumb. Dincolo de cuvinte însă, mimica președintelui CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea (foto – dreapta imagine), spune cât de afectată este organizația, de acest insucces.

(Video)

În PSD Dâmbovița ar fi trebuit să aibă loc alegeri pentru conducerea organizației în luna septembrie. Acestea au fost amânate de două ori (în 6 și ulterior în 20 septembrie) unul dintre motive, chiar dacă neoficial, fiind chiar tentativa președintelui organizației, Rovana Plumb, de a obține un mandat de comisar european, lucru ce ar fi împiedicat-o pe aceasta să participe la alegerile din filială. Alegerile din PSD DB au fost amânate după alegerile prezidențiale din noiembrie, nefiind precizată o dată anume.

Articolul precedentFestivalul – concurs Ileana Sărăroiu, va avea loc în perioada 23 – 24 noiembrie
Articolul următorVideo| Viorel Moldovan-„Urmează cel mai greu meci”, vorbind despre meciul Voluntari-Chindia